Manastirea Piatra Fantanele

Manastirea Piatra Fantanele, se afla in satul cu acelasi nume, din comuna Tiha Bargaului, a judetului Bistrita-Nasaud. Aceasta praznuieste hramul Nasterea Maicii Domnului si este o manastire de maici. Aflata in Pasul Tihuta, la granita Ardealului cu Moldova, manastirea se bucura de un numar foarte de mare de credinciosi, din toate partile, veniti anual, la sfintele slujbe ale praznuirii hramului  Nasterii Maicii Domnului, pentru mantuire, ruga si reculegere sufleteasca.

Ctitorie a parintelui Vasile Luncan, manastirea a fost ridicata in jurul anului 1928, dupa ce sfantul paraclis in care se tineau rugaciuni, ridicat de acelasi parinte a fost inchis. In anul 1960, in timpul regimului comunist, Manastirea Piatra Fantanele, devine parohie. Treizeci si patru de ani mai tarziu, in 1994, viata monahala intra pe un fagas nou, prin grija si staruintele Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania. Sub indrumarea Maicii Starete Pamfilia, este adus in cadrul manastirii un grup de maicute,de la manastirea Varatec, tot atunci fiind renovata biserica manastirii impreuna cu grupul chiliilor.

Maicutele de aici sunt in prezent foarte cunoscute, datorita curajului si sarguintei neincetate de care dau dovada. Acestea isi duc traiul la altitudinea de 1200 m, si sunt neintrecute in harnicie. Pe timp de vreme rea, isi pun schiurile in picioare si pleaca in ajutorarea oamenilor nevoiasi, izolati sau neputinciosi, impartind medicamente si alimente, sau facand injectii oamenilor suferinzi, cel mai apropiat spital aflandu-se la aproximativ 50 km. Acestea se ingrijesc si de pruncii parasiti, oferindu-le cele necesare asemenea unor mame adevarate. Au si un atelier propriu de pictura, unde maicutele lucreaza, ajutandu-se una pe cealata, aici fiind realizate pe panza diverse icoane, reprezentand scene renumite din viata sfintilor.

Iata ce mai gasesti pe la noi

Comentarii Facebook