Manastirea Dobrovat

Manastirea Dobrovat, se afla in satul Dobrovat Rusi, in comuna Dobrovat, judetul Iasi, pe malul paraului cu acelasi nume, intr-o poienita. Dateaza din anul 1504, poarta hramul Pogorarea Sfantului Duh, a fost ctitorita de catre Voievodul Stefan Cel Mare, aceasta reprezentand ultima sa ctitorie si este o manastire de calugari.

Inaintea actualei manastiri, a existat un schit din lemn, intemeiat de Giurgiu Calugarul, ce purta hramul Schimbarea la fata si adapostea un grup de calugari. Domnitorul Stefan Cel Mare a inceput ridicarea manastirii in anul 1503, insa nu a apucat sa o vada finalizata, murind inainte de terminarea constructiei, care a fost dusa la bun sfarsit de catre Bogdan al III-lea, pictura realizandu-se in timpul domniei lui Petru Rares.

De-a lungul timpului, au urmat mai multe perioade nefericite, pradata de tatari, mai apoi jefuita de rusi, apoi transformata in inchisoare, pana la scoala de agricultura. Este reinfiintata de catre Regele Carol I, functionand timp de cativa ani ca manastire de calugari. Dupa 1990 isi reia functia de asezamant monahal, iar arhitectura originala din vremurile de domnie ale lui Stefan Cel Mare, este refacuta dupa anul 1974, incetand in anul 1977, lucrarile restauratoare fiind reluate in jurul anului 1994.

Manastirea a fost construita ca si necropola domneasca, in camera mormintelor, aflandu-se mormantul Doamnei Nastasia, sotia domnitorului Bogdan al III-lea, si morminte ale membrilor familiei Racovita. Dintre obiectele de patrimoniu pastrate, se regasesc documente de mare insemnatate, carti si manuscrise, un epitaf, un potir de argint aurit si un triod. 

Manastirea Dobrovat, a fost introdusa in lista monumentelor istorice din Iasi, in anul 2004, ansamblul manastiresc fiind alcatuit din doua biserici, Biserica “Pogorarea Sf. Duh”, care dateaza din anul 1503-1504, Biserica cu paraclisul “Sfantul Gheorghe”, care dateaza din anul 1607, Turnul clopotnita, care dateaza din anul 1743 si zidul de incinta.

Iata ce mai gasesti pe la noi

Comentarii Facebook